Nasterea Domnului in Vietile Sfintilor

Nasterea Domnului Dumnezeu si Mintuitorului nostru Iisus Hristos (25 decembrie)

(text integral preluat din 'Vietile Sfintilor' pe luna decembrie)

Nasterea lui Iisus Hristos astfel a fost: fiind logodita Preacurata Maica Lui, Fecioara Maria, cu Iosif, barbat drept si batrin cu anii - caci era de 80 de ani si, sub chipul insotirii, dupa marturia Sfintului Grigore de Nissa si a Sfintului Epifanie al Ciprului, a fost data lui pentru paza fecioriei si pentru purtarea de grija pentru dinsa, mai inainte pina a nu se aduna ei. Iosif era numai cu parerea barbat Mariei, iar de fapt era pazitor al fecioriei ei celei sfintite lui Dumnezeu, martor cu ochii si vazator al vietii ei celei fara prihana. Caci asa a vrut Dumnezeu, sa tainuiasca inaintea diavolului taina intruparii Sale din Preacurata Fecioara, acoperind prin logodire fecioria Preasfintei Maicii Sale, ca sa nu cunoasca vrajmasul ca aceasta este fecioara aceea, despre care a zis Isaia mai inainte: Iata fecioara va lua in pintece.

Acest lucru il marturiseste si Sfintul Atanasie, arhiepiscopul Alexandriei, zicind: "De trebuinta era Iosif spre slujirea tainei, sa se socoteasca ca si cum fecioara ar avea barbat; iar cu lucrul sa se tainuiasca de diavol, ca sa nu stie cele ce vor sa fie, anume ca Dumnezeu voieste a petrece cu oamenii". Asemenea si Sfintul Vasile cel Mare graieste: "Pentru ca sa se tainuiasca de domnul veacului acestuia, s-a economisit sa se faca logodire cu Iosif". Si Sfintul Ioan Damaschin zice: "Se logodeste Iosif cu Maria ca si cu un barbat, ca nu cumva, cunoscind diavolul nasterea lui Hristos din fecioara fara de barbat, sa se dea in laturi, adica sa inceteze a-l minia pe Irod si a indemna pe iudei spre zavistie. Pentru ca diavolul, inca de atunci de cind a proorocit Isaia: Iata fecioara in pintece va lua si va naste, pindea pe toate fecioarele, cind va zamisli vreuna dintr-insele fara de barbat si sa nasca fiind fecioara. Deci, a iconomisit purtarea de grija a lui Dumnezeu, sa se logodeasca Fecioara Maria cu Iosif, pentru ca sa se tainuiasca de catre domnul intunericului, fecioria Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si intruparea Cuvintului lui Dumnezeu.

Deci, mai inainte de savirsirea insotirii prin cunostinta trupeasca, Preacurata Fecioara s-a aflat avind in pintece de la Duhul Sfint si crestea sfintul ei pintece dupa ce a incaput in sine pe Dumnezeu cel neincaput. Mai ales dupa ce s-a intors la casa ei, dupa o sedere de trei luni la Elisabeta, s-a cunoscut ca este ingreuiata, din zi in zi crescind dumnezeiescul rod si apropiindu-se de nasterea Sa, prin implinirea vremii celei obisnuite.

Acest lucru vazindu-l Iosif, a cazut in nepricepere si in mare intristare, caci o socotea ca este furata de nunta. Si, tulburindu-se batrinul foarte, zicea in sine: "De unde i s-a facut ei aceasta? Eu pe dinsa nu am cunoscut-o si nici macar cu gindul n-am gresit si iata ca se vede ingreuiata, vai mie, ce s-a facut, cu cine a cazut? Cine a inselat-o pe dinsa? Si ce voi face eu? Nu stiu! O voi vadi pe ea, ca pe o calcatoare de lege sau voi tacea rusinea ei si a mea? Pentru ca de o voi vadi pe dinsa, apoi cu adevarat, dupa legea lui Moise, o vor ucide cu pietre si eu ma voi socoti ca un tiran, dind-o spre moarte cumplita. Iar daca, nevadind-o pe dinsa, voi tacea, apoi voi lua parte la a ei desfrinare. Deci ce voi face? Nu ma pricep! Voi izgoni-o pe ea in taina, ca sa se duca oriunde va vrea sau eu sa ma duc de la dinsa intr-alta parte departata, ca sa nu mai vada ochii mei o rusine ca aceasta".

Astfel gindind Iosif intru sine, s-a apropiat si a zis catre fecioara, precum vorbeste de aceasta Sfintul Sofronie, patriarhul Ierusalimului: "Mario, ce este lucrul acesta pe care-l vad intru tine? Nu ma pricep si ma minunez si cu mintea ma inspaimintez. Ascunde-te de la mine degraba. Marie, ce este lucrul acesta care-l vad intru tine? in loc de cinste, rusine; in loc de bucurie, intristare, in loc ca sa ma laud, ocara mi-ai adus mie; te-am luat de la preoti din biserica, fara prihana, si acum ce este ceea ce se vede?"

Si Atanasie al Alexandriei povesteste de aceasta astfel: "Iosif, vazind-o pe ea avind in pintece, iar comoara cea dinauntru nestiind-o si tulburindu-se vorbea catre fecioara, zicind: "Ce ti s-a intimplat, Marie? Oare nu esti tu fecioara cea mai cinstita, care ai fost crescuta in sfintele pridvoare? Nu esti tu Maria care nici nu voiai a te uita la fata de barbat? Oare nu esti tu Maria pe care n-au putut preotii sa te induplece dupa voia lor si sa te logodeasca? Oare nu esti tu Maria care te-ai fagaduit a-ti pazi nevestejit trandafirul fecioriei? Unde este camara curatiei tale? Unde este fata cea frumoasa? Eu ma rusinez si tu indraznesti, caci iti tainuiesc pacatul tau?"

Acestea si multe altele zicind Iosif catre dinsa, o! cit se rusina fiind nevinovata mieluseaua si porumbita cea fara prihana, fecioara cea curata, rumenindu-se la fata la auzirea unor asemenea cuvinte ale lui Iosif. Nici nu indraznea a-i spune buna-vestire a Arhanghelului si proorocirea Elisabetei despre dinsa, ca sa nu se arate mareata in desert, laudindu-se. De acest lucru adevereste si Atanasie, cel mai sus pomenit, ca ea a zis catre Iosif: "De voi marturisi eu singura despre mine, apoi voi fi mareata in desert; rabda putin, Iosife, si pastorii te vor incredinta pe tine".

Fecioara Maria nimic altceva nu raspundea lui Iosif, decit numai acestea: "Viu este Domnul Cel ce m-a pazit intreaga intru feciorie pina acum, ca nu am cunoscut pacat si nimeni nu s-a atins de mine; iar ceea ce este intru mine, din voia si din lucrarea lui Dumnezeu este". Iosif, ca un om cugeta cele omenesti, socotind ca din pacat este ceea ce s-a zamislit. Insa, ca un drept ce era, n-a voit sa o vadeasca pe dinsa, ci voia sa o lase pe ascuns si sa se duca de la dinsa undeva departe.

Acestea gindind el, iata ingerul Domnului i s-a aratat in vis, zicind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, femeia ta. Aici ingerul numeste pe fecioara, femeie a lui Iosif, inlaturind parerea acestuia despre desfrinare - caci Iosif socotea ca Maria prin desfrinare a zamislit "femeia cea logodita este a ta, iar nu a altui barbat". Teofilact asa zice: "Femeie a lui Iosif, numeste ingerul pe Maria, aratind ca cea logodita nu este cu altcineva insotita, inca si pentru aceea o numeste femeia lui Iosif, ca impreuna cu fecioria sa fie cinstita si nunta cea dupa lege". Asa socoteste si Sfintul Vasile cel Mare: "Si fecioara, zice, cu barbat logodita, ca si fecioria sa se cinsteasca si nunta sa nu se defaime".

Fecioria a fost aleasa, deci, ca una ce era de trebuinta pentru sfintire; iar logodirea, ca ceea ce este incepatura nuntii, s-a rinduit ca legiuita, sa nu se socoteasca ca acel nascut este nascut din faradelege. Apoi, ca Iosif sa fie martor adevarat al curatiei, si ea sa nu fie sub defaimare, ca una ce si-ar fi intinat fecioria, pentru ca avea chiar pe logodnic martor al vietii sale si pazitor. Deci, zice ingerul: Nu te teme a lua pe Maria, femeia ta, ca si cum ar fi zis: "Primeste pe femeia ta dupa logodire, iar fecioara dupa fagaduinta ei, cu care s-a fagaduit lui Dumnezeu; ca in neamul evreesc numai aceasta fecioara s-a fagaduit lui Dumnezeu, cea dintii ca sa-si pazeasca fecioria neintinata pina la sfirsit. Nu te teme, ca cel ce s-a zamislit intr-insa de la Duhul Sfint este: va naste fiu si-i vei chema numele Lui ca un tata, desi nu esti partas la nasterea Aceluia. De vreme ce este obicei ca parintii sa dea nume fiilor lor, precum Avraam a dat nume fiului sau Isaac si tu, macar ca nu esti tata firesc, insa dupa parere fiindu-i tata, ii vei sluji parinteste punindu-i nume".

Sfintul Teofilact mai spune despre inger ca a zis astfel lui Iosif: "Macar ca nu ai nici o impartasire la nastere, insa aceasta dregatorie parinteasca voiesc sa ti-o dau, ca sa dai nume Celui nascut. Tu vei da nume Pruncului, desi nu este nasterea ta, dar trebuie sa te arati ca un parinte. Iar numele ce vei da va fi Iisus, care inseamna Mintuitor, pentru ca Acesta va mintui pe poporul Sau de pacate".

Sculindu-se Iosif din somn a facut dupa cum i-a poruncit ingerul Domnului: a luat pe femeia sa cea logodita, pe fecioara cea fara prihana, care, prin fagaduinta fecioriei, era sfintita Domnului, ca sa fie Maica Stapinului si care de la Duhul Sfint a zamislit pe Mintuitorul lumii. Pe aceasta a primit-o ca pe o logodnica a sa, iar ca pe o fecioara a Domnului, cinstind-o foarte mult si slujindu-i ca Maicii Mintuitorului, cu buna credinta si cu frica, n-a cunoscut-o pina cind a nascut si, dupa marturia lui Teofilact, nu s-a atins de dinsa niciodata.

Iosif fiind drept, nu putea sa se atinga de aceea, care nu pentru nunta ii fusese data din biserica Domnului, ci, dupa obiceiul nuntii, spre paza fecioriei. Cum putea sa se atinga de o fecioara a Domnului, care fagaduise feciorie vesnica lui Dumnezeu? Cum putea sa se atinga de Maica Domnului, Ziditorului Sau, de aceea care era fara prihana? Iar ceea ce zice Evanghelia: pina ce a nascut, acest cuvint, pina ce, l-a pus Sfinta Scriptura in loc de vreme neincetata. Caci si David graieste: Zis-a Domnul Domnului Meu: sezi de-a dreapta Mea, pina ce voi pune pe vrajmasii Tai asternut picioarelor Tale.

Nu trebuie sa intelegem ca numai pina atunci vrea Domnul, ca Fiul sa sada de-a dreapta Sa, pina cind va pune pe vrajmasi asternut picioarelor Lui, iar dupa punerea vrajmasilor nu va avea sa mai sada. Ci, chiar dupa ce va pune pe vrajmasi sub picioare, are sa sada mai cu slavire, ca un biruitor in veacuri nesfirsite. Asemenea si despre Sfintul Iosif se scrie: Nu a cunoscut-o pe ea, pina ce a nascut. Nu se intelege ca dupa aceea avea sa o cunoasca, precum au socotit unii dintre eretici, care este lucru strain de credinta Bisericii. Dar dupa nasterea unui Fiu ca Acela, Care este Dumnezeu intrupat si dupa atitea minuni ce s-au facut in vremea nasterii - pe care singur Iosif le vazuse -, nu numai ca nu a indraznit a se atinge de dinsa, dar si mai mult o cinstea ca un rob pe doamna sa, slujindu-i ca unei Maici a lui Dumnezeu, cu frica si cu cutremur.

Pentru acest cuvint, pina ce, Sfintul Teofilact vorbeste astfel: "Sfinta Scriptura spune asa precum si despre potop graieste: Nu s-a mai intors corbul in corabie, pina ce s-a uscat apa de pe pamint. Dar el nici dupa aceea nu s-a intors. Chiar Domnul nostru Iisus Hristos graieste: Cu voi sint pina la sfirsitul veacului. Oare se intelege ca dupa sfirsitul veacului nu va mai fi cu noi? Atunci mai virtos va fi cu noi in veacurile cele nesfirsite. Asa si aici zice, pina ce a nascut. Adica, nici mai inainte de nastere, nici dupa nastere n-a cunoscut-o; precum si Domnul si in veacul acesta si dupa sfirsitul veacului va fi cu noi. Deci cum putea sa se atinga de cea Preacurata, dupa instiintarea negraitei nasteri?

De aici se arata cu dinadinsul si dupa nastere fecioria Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu. Caci, atunci cind s-a aratat ingerul lui Iosif, care se indoia de insarcinarea fecioarei si o socotea ca este furata de nunta, ingerul a numit atunci pe Maria femeia lui Iosif: Nu te teme, a lua pe Maria, femeia ta, si cu aceasta, precum s-a zis mai sus, a surpat parerea despre desfrinare. Cind acelasi inger s-a aratat lui Iosif, care acum se incredintase despre curatenia Mariei si despre Cel nascut din Duhul Sfint, dupa nasterea lui Hristos - inger care s-a aratat si in Betleem si in Egipt - dupa aceea nu mai numeste pe Preacurata Fecioara Maria, femeie a lui, ci numai Maica Celui nascut. Ca asa se scrie: Ducindu-se magii, iata ingerul Domnului s-a aratat in vis lui Iosif, zicind: "Scoala-te, ia Pruncul si pe mama Lui - iar nu pe femeia ta - si fugi in Egipt". Si in Egipt iarasi ii zice: "Scoala-te, ia pruncul si pe maica lui si du-te in pamintul lui Israel".

Aici se arata ca nu spre nunta rinduia pe Iosif, ci spre a sluji Pruncului si mamei sale. Deci nu numai pina ce a nascut pe Fiul sau cel intii nascut, Maria n-a fost cunoscuta de Iosif ca femeie, ci si dupa nasterea Aceluia, asemenea a ramas fecioara, precum despre aceasta intr-o unire marturisesc toti Sfintii Parinti si dascalii cei mari ai Bisericii crestine.

Se povesteste si aceasta, ca Fecioara Maria fiind ingreuiata, un oarecare dintre carturari, cu numele Anin, venind in casa lor - aceasta dupa aratarea ingerului in vis lui Iosif - si, vazind pe fecioara ingreuiata, a alergat degraba la arhiereu si la tot soborul, zicind: "Iosif, teslarul, pe care toti l-ati marturisit ca este drept, a facut faradelege; caci pe fecioara, care a luat-o din biserica Domnului spre paza, a cunoscut-o in ascuns si acum este ingreuiata".

Ducindu-se in casa lui Iosif slugi trimise de arhiereu, au gasit pe Maria dupa cum spusese carturarul acela si luind-o cu Iosif, au dus-o la arhiereu si la sobor. Arhiereul a zis catre fecioara Maria: "Ai uitat pe Domnul Dumnezeul tau, tu care ai fost crescuta in sfinta sfintelor, care ai primit hrana din miinile ingerului si ai auzit cintari ingeresti. De ce ai facut aceasta?" Iar ea, plingind, zicea: "Viu este Domnul Dumnezeul meu, ca sint curata si nu stiu de barbat". Atunci arhiereul a zis catre Iosif: "De ce ai facut aceasta?" Iosif a raspuns: "Viu este Domnul Dumnezeul meu ca sint curat fata de dinsa". Si i-a zis arhiereul: "De vreme ce n-ai plecat capul tau sub mina cea tare a lui Dumnezeu ca sa fie binecuvintata semintia ta si fiindca, nespunind fiilor lui Israel, pe ascuns te-ai unit cu fecioara cea adusa dar Domnului, pentru aceasta veti bea apa vadirii, ca sa arate Domnul pacatul vostru inaintea tuturor".

Era judecata rinduita de la Dumnezeu prin Moise, precum se scrie in cartea a patra a lui Moise, capitolul al cincilea: Daca vreo fata barbateasca sau femeiasca ar fi fost prihanita pentru desfrinare si n-ar fi marturisit adevarul, i se da aceleia sa bea apa juramintului in casa Domnului, cu lucrarile si rinduielile cele scrise acolo, deosebit. Si se facea dupa bautura aceea, prin judecata lui Dumnezeu, oarecare semn asupra acelora ce au pacatuit, dupa care semn se cunostea faradelegea facuta. Deci cu acea apa, dupa rinduiala ce se cuvenea, arhiereul a adapat intii pe Iosif, apoi si pe Maria. Insa nu s-a facut asupra lor nici un semn, incit se mira poporul ca nu s-a aflat intr-insii pacat. Apoi a zis catre dinsii arhiereul: "Daca Domnul Dumnezeu n-a aratat pacatul vostru, sa mergeti de aici cu pace". Iosif, luind pe fecioara Maria, s-a dus la casa sa, bucurindu-se si laudind pe Dumnezeul lui Israel.

Dupa aceasta a iesit porunca de la Cezarul August ca sa se inscrie toata lumea. Si mergeau toti de se inscriau, fiecare in a sa cetate. S-a dus si Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, in Iudeea, in cetatea lui David, care se numeste Betleem - pentru ca el era din casa si familia lui David - ca sa se inscrie cu Maria cea logodita cu el, ea fiind insarcinata. Betleemul este o cetate mica, nu departe de Ierusalim, in partea dinspre miazazi, linga drumul ce merge la munte catre Hebron, cetatea preotilor, in care era casa lui Zaharia, unde Preacurata Fecioara, dupa buna vestire a Arhanghelului, a cercetat si a sarutat pe Elisabeta, maica Mergatorului inainte.

Deci, intre Ierusalim si Hebron se afla la mijloc Betleemul; si de la cetatea Nazaretul Galileii, pina aici este cale de trei zile si ceva. Se numeste Betleemul, cetatea lui David, caci intr-insa s-a nascut David si s-a uns ca imparat. Acolo a murit si Rahila si se vede mormintul lui Iesei, tatal lui David. Mai inainte numele Betleemului era Efrata. Iacob, pascind acolo dobitoacele sale, l-a numit casa piinii, mai inainte vazind cu duhul si mai inainte vestind ca avea sa se nasca intr-acel loc piinea, care s-a pogorit din cer, adica Hristos Domnul. Aproape de Betleem, catre rasarit - in preajma putului lui David, unde a insetat el odata si a zis: "Cine ma va adapa pe mine cu apa din fintina cea dinaintea portilor Betleemului?" - acolo se afla o pestera intr-un munte de piatra, pe care sta cetatea Betleemului. Pestera aceea era aproape de o holda a Salomeii, care locuia acolo in Betleem si care era rudenie a amindorura, adica Fecioarei Maria si lui Iosif.

Cind s-a apropiat Iosif de cetate, s-au implinit zilele ca sa nasca Mireasa cea neispitita de nunta si cauta casa de odihna, in care ar putea avea loc lesnicios ca sa nasca, adica sa-si dea in lume rodul pintecelui sau cel binecuvintat. Dar nu au gasit gazda, din pricina multimii poporului care venise sa se inscrie, caci se umpluse nu numai gazda cea de obste, ci si toata cetatea. Deci s-au intors la pestera aceea, pentru ca nu gaseau loc de gazduit si ziua era pe sfirsite. Pestera aceea slujea ca grajd de dobitoace, unde Preacurata si Preabinecuvintata Fecioara, in miezul noptii, rugindu-se lui Dumnezeu cu fierbinteala si cu totul fiind cu mintea la Dumnezeu, arzind de dorirea si de dragostea Lui, a nascut fara durere pe Domnul nostru Iisus Hristos, in douazeci si cinci ale lunii decembrie. Pentru ca astfel se si cuvenea sa nasca, fara durere, aceea care a zamislit fara pacat. "Nu am cunoscut, zice, placerea nuntii, fiind neinsotita".

Precum a zamislit curata, tot asa a si nascut fara de stricaciune, dupa cum graieste Sfintul Grigorie al Nissei: "Fecioara a zamislit, Fecioara a purtat, Fecioara a ramas si nici o minune din cele ce s-au facut pe pamint nu a fost mai mare ca aceasta". Iar Sfintul Damaschin zice: "O minune mai noua decit toate minunile cele de demult. Caci cine a cunoscut sa fi nascut maica fara de barbat?" Da, fara de barbat, adica asemenea lui Adam, din care s-a facut Eva, fara femeie. De care graieste Sfintul Ioan Gura de Aur, astfel: "Ca precum Adam fara femeie a adus in lume femeie, pe Eva, tot astfel si fecioara astazi, fara de barbat a nascut barbat, platind pentru Eva datoria barbatilor. Si precum Adam a ramas nevatamat, dupa luarea coastei trupesti, tot asa a ramas si Fecioara dupa iesirea Pruncului dintr-insa".

Astfel s-a implinit Scriptura cea de mai inainte, despre rugul cel nears si despre Marea Rosie. "Caci precum rugul n-a ars fiind aprins, cum cinta biserica, astfel Fecioara ai nascut si Fecioara ai ramas". Si iarasi zice: "Marea Rosie dupa trecerea lui Israel a ramas neumblata, iar cea fara prihana, dupa nasterea lui Emanuel, a ramas nestricata". Astfel, fara vatamarea fecioriei sale, pururea Fecioara Maria a nascut pe Dumnezeu intrupat, fara ajutor si fara slujba cea obisnuita a moasei. Aceasta marturiseste Sfintul Atanasie al Alexandriei - despre cuvintele acestea ale Evangheliei: A nascut pe Fiul sau Cel intii nascut, L-a infasat si L-a pus in iesle -, socotind, zice astfel: "Vezi nasterea cea cu taina a Fecioarei; singura a nascut si singura a infasat. Pe cind la femeile cele lumesti, una naste si alta infasa, iar la fecioara nu s-a intimplat astfel, ci singura a nascut si singura a infasat, singura Maica, fara osteneala si fara moasa invatata, asa ca n-a lasat pe nimeni sa se atinga cu miini necurate de aceea care era cu totul curata, singura a slujit Celui dintr-insa si mai presus de ea, apoi singura L-a infasat si L-a culcat in iesle".

Asemenea si Sfintul Ciprian zice: "intru nastere si dupa nastere, cu dumnezeiasca putere a fost fecioara, care a nascut fara durere. Nu avea trebuinta de nici o slujba de-a moasei, ci singura Nascatoare a fost si slujitoare a nasterii, cu buna cucernicie, aratind Preaiubitului sau rod slujba cea de maica, imbratisindu-L, sarutindu-L, alaptindu-L si facind toate plina de bucurie, pentru ca intru nastere n-a avut nici o durere si nici o neputinta a firii".

Dupa aceasta, Nascatoarea de Dumnezeu cea fara de prihana si singura slujitoarea nasterii sale, infasind pe dulcele sau Fiu cu scutece albe, curate si subtiri, ce erau pregatite mai inainte si aduse cu sine din Nazaret si, punindu-L in ieslea ce era intr-aceeasi pestera, s-a inchinat Lui ca lui Dumnezeu, Ziditorul Sau". De acest lucru pomeneste fericitul Iosif, facatorul de canoane catre Preacurata, zicind: "Fecioara, pe Cel intrupat si pe Cel infasurat cu asemanarea omeneasca, tinindu-L in miinile tale, inchinindu-te Lui si sarutindu-L, ai zis ca o maica: Preadulcele meu Fiu, cum Te tin pe Tine, Cel ce tii cu mina toata faptura?"

Deci incredintat lucru este ca dumnezeiasca fecioara s-a inchinat pina la pamint Celui nascut dintr-insa, Care era culcat in iesle si pe Care cu mirare, il inconjurau nevazut, cetele ingeresti, adeverind despre aceasta Biserica, astfel: "ingerii inconjurau ieslea ca pe un scaun de heruvimi, caci vedeau pestera ca un cer, fiind culcat intr-insa Stapinul. Linga iesle erau legati un bou si un asin ca sa se implineasca Scriptura: cunoscut-a boul pe cel ce-l are pe el si asinul ieslea Domnului sau. Boul acela si asinul erau adusi de Iosif din Nazaret. Asinul se adusese pentru Fecioara cea ingreuiata ca s-o duca deasupra sa pe cale, iar pe bou il adusese Iosif, ca sa-l vinda si sa plateasca datornicul bir imparatesc, si ca sa cumpere cele de trebuinta. Acele dobitoace necuvintatoare stind linga iesle, cu aburul lor incalzeau pe Prunc in frigul iernii si asa slujeau Stapinului si Facatorului.

Apoi Iosif s-a inchinat Celui nascut, cum si aceleia ce L-a nascut, caci atunci a cunoscut ca Cel nascut dintr-insa este de la Duhul Sfint, precum graieste si Sfintul Atanasie: "Cu adevarat nu a cunoscut-o Iosif pe dinsa, pina ce a nascut pe Fiul sau Cel intii nascut. Cit a purtat fecioara pe Cel zamislit, nu o stia Iosif. Nu stia ce este intr-insa, nu stia ce se intrupa. Dupa ce a nascut, atunci a cunoscut puterea fecioarei si de ce s-a invrednicit ea. Atunci a cunoscut, vazind pe Fecioara hranind piept si pazind floarea fecioriei. Atunci a cunoscut, cind fecioara a nascut, iar cele ce sint ale celor ce nasc nu le-a priceput. Atunci a cunoscut cind a dat lapte, piatra cea netaiata, pietrei celei gindite. Atunci a cunoscut Iosif ca pentru dinsa a scris Isaia: Iata, fecioara in pintece va lua".

Pina aici sint cuvintele lui Atanasie, care incredinteaza ca in acea vreme a cunoscut Iosif puterea tainei si, cunoscind, s-a inchinat cu frica si cu bucurie, multumind lui Dumnezeu Cel intrupat, Care l-a invrednicit a fi singur vazator si slujitor al tainei. Ziua nasterii lui Hristos, se scrie de catre multi scriitori vrednici de credinta, ca ar fi fost simbata spre Duminica, la miezul noptii.

Asa se arata si de Soborul al saselea ecumenic, care graieste pentru praznuirea zilei Duminicii, zicind ca in aceasta zi a facut Domnul lumina. Intru aceasta zi a plouat mana din cer. In aceasta zi Domnul a binevoit a Se naste. Intru aceasta a luat Domnul botezul in Iordan de la Ioan. Intru aceasta zi, Preamilostivul Rascumparator al neamului omenesc a inviat din morti, pentru mintuirea noastra. Intru aceasta a trimis pe Duhul Sfint peste ucenici. Ca precum vineri, dupa marturii vrednice de credinta, S-a zamislit in pintecele cel fecioresc, prin buna vestire a Arhanghelului si vineri a patimit, asa Duminica S-a nascut si Duminica a inviat.

Cu cuviinta era a Se naste Hristos in ziua Duminicii, caci in care zi Dumnezeu a zis sa se faca lumina si s-a facut lumina - intru aceea insusi El fiind Lumina cea neapropiata sa rasara lumii. Iar ca avea sa Se nasca Hristos noaptea si in ceasurile ei, cu proorocie s-a spus mai inainte in cartile intelepciunii astfel: "Pentru ca linistita tacere cuprinzind toate si noaptea intru a sa grabire injumatatindu-se, Cuvintul Tau cel Atotputernic din cer, de la scaunul imparatiei, aspru razboinic, a venit in mijlocul pamintului celui pierzator".

S-au facut si minuni mari in vremea nasterii Domnului in toata lumea, caci in acel ceas prin care a trecut Domnul nostru prin poarta fecioriei cea pecetluita cu curatia, tot in acela, in pestera a izvorit din piatra izvor de apa. In Roma a iesit din pamint un izvor de untdelemn si a curs in riul Tibrului. O capiste idoleasca, ce se numea vesnica, a cazut si idolii s-au sfarimat si tot acolo s-au aratat pe cer trei sori. In Spania in aceeasi noapte s-a aratat un nor mai luminos decit soarele. In pamintul Iudeii au odraslit viile cele din Engadi, fiind iarna. Iar, mai ales, dupa cum se scrie in Evanghelie, cu cintare s-au pogorit ingerii din cer si s-au aratat oamenilor in vederea ochilor.

In preajma pesterii acelea, in care S-a nascut Hristos, era un turn ca la o mie de stinjeni departe, ce se numea Ader, slujind de locuinta pastorilor. Acolo in acea noapte s-a intimplat ca nu dormeau trei pastori, care isi strajuiau turma lor; si iata, cel mai intii statator intre puterile ceresti - pe care il socoteste Sfintul Ciprian ca este binevestitorul Gavriil - s-a aratat lor in mare lumina, stralucind cu slava cereasca si cu aceeasi lumina stralucindu-i si pe dinsii, iar ei, vazindu-l, foarte s-au infricosat. Dar ingerul ce s-a aratat, le-a poruncit sa lase frica si sa nu se teama si le-a vestit bucuria ce venise la toata lumea prin nasterea Mintuitorului. Apoi le-a spus si semnul bunei sale vestiri, celei nemincinoase: Veti afla, zice, un Prunc infasat culcat in iesle.

Acestea vorbind ingerul catre dinsii, indata s-au auzit in vazduh cete ingeresti, laudind pe Dumnezeu si zicind: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamint pace, intre oameni bunavoire. Dupa vederea aceea a ingerului si dupa cintarile auzite, sfatuindu-se pastorii, s-au dus degraba pina la Betleem ca sa vada de sint adevarate, cele ce li s-au spus lor de catre inger. Si au aflat pe Preacurata Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu, pe Sfintul Iosif, logodnicul ei, precum si Pruncul infasat si pus in iesle. Crezind fara indoiala ca Acela este Hristos Domnul, Mesia cel asteptat, Care a venit in lume sa mintuiasca neamul omenesc, s-au inchinat Lui si au spus toate cele ce au auzit si ceea ce li s-a spus de inger, despre Pruncul Acela. Atunci toti cei ce auzeau, adica Iosif, Salomeea si cei ce se intimplasera de venisera in acea vreme acolo, se mirau de cele graite de pastori. Mai ales Preacurata Fecioara Maria, care nascuse fara stricaciune, pastra toate graiurile acestea punindu-le in inima sa. Si s-au intors pastorii, laudind si binecuvintind pe Dumnezeu.

Asa a fost Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia, si de la noi pacatosii, sa-I fie cinste si slava, inchinaciune si multumire, impreuna cu Cel fara de inceput al Lui Parinte si cu Cel pururea de o fiinta, Sfintul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.