Acasă

Biserica este loc de vindecare, nu loc de judecată a sufletelor.
Biserica nu osândește păcatele, ci oferă iertarea lor.
(Sf. Ioan Gură de Aur)

Biserica este pentru noi, credincioșii ortodocși, locul de întâlnire cu Dumnezeu. Doar aici simțim cu adevărat cum harul Duhului Sfânt se coboară, ne sfințește și ne binecuvântează sufletul și viața cu pace și bucurii nepieritoare.

Nu întâmplător primii creștini și-au înălțat biserici și au săvârșit Sfnta Liturghie împreună cu cele mai alese rugăciuni la Sfântul Mormânt, locul morții și învierii Domnului nostru Iisus Hristos și la mormintele martirilor. Ei știau că, prin jertfa Domnului Iisus și mai apoi a milioanelor de mucenici, Dumnezeu a redeschis cerul, calea către viața cea veșnică și simțeau cum, în acele sfinte locuri, deschizându-și sufletul, primesc puterea dumnezeiască. Vom înțelege astfel de ce pentru un creștin biserica nu este doar o casă de rugăciune, ci un adevărat colț de Rai, o poartă către Cer.

Din învățăturile Bisericii Ortodoxe despre avort

  • „Ȋn zilele noastre părinţii îşi omoară copiii prin avorturi şi pierd binecuvântarea lui Dumnezeu. Câte mii de embrioni (de prunci) mor în fiecare zi! Avortul este un păcat înfricoşător. Este o ucidere, şi încă una mare, căci copiii mor nebotezaţi (ei nu mai pot fi botezaţi). Părinţii trebuie să înţeleagă că viaţa începe în clipa zămislirii (Dumnezeu dăruieşte suflet omului din momentul zămislirii)”. (Paisie Aghioritul, Viaţa de familie, Editura Evanghelismos);
  • „Biserica Ortodoxă ne învaţă că embrionul are suflet (dăruit de Dumnezeu) din clipa zămislirii lui şi avortarea lui este ucidere, uciderea unui om, oricând s-ar face avortul”. (Fericitul Arhimandrit Epifanie Teodoropulos, Familiei ortodoxe cu smerită dragoste, Editura Evanghelismos);
  • „Tinerii fie nu se căsătoresc, fie se căsătoresc dar nu fac copii, fie îşi omoară copiii prin avorturi (şi majoritatea dintre metodele contraceptive sunt de fapt avortive, provocând uciderea embrionului aflat în primele zile de viaţă), şi astfel ei singuri îşi stârpesc neamul lor. Şi vedem creştini familişti, aducând la viaţă pe toţi copiii dăruiţi lor de Dumnezeu şi crescându-i în evlavie. Iar toţi aceşti copii sunt echilibraţi, bucuroşi şi sporesc în toate, având asupra lor binecuvântarea lui Dumnezeu”;
  • „Dumnezeu iubeşte şi poartă de grijă mai mult de perechile care au mulţi copii. Într-o familie mare se pricinuiesc copiilor mai multe prilejuri ca ei să se dezvolte normal, atâta timp cât părinţii le dau o educaţie bună (creştinească). Căci un copil îl ajută pe celălalt, fiica cea mai mare o ajută pe mama etc. Există sentimentul de dăruire şi trăiesc într-o atmosferă de jertfire de sine şi dragoste. Într-o familie cu mulţi copii acestea toate se cultivă în chip firesc. Atunci când în familie sunt doar unul sau doi copii, părinţii trebuie să fie foarte atenţi cum să-i crească. De obicei, părinţii acestor copii caută să nu le lipsească nimic, iar ei, având de toate, devin foarte egoişti. Copiii care cresc cu lipsuri materiale se obişnuiesc cu jertfirea de sine şi astfel se gândesc cum să-i ajute pe părinţii lor. Iar lucrul acesta rar îl întâlneşti la copiii deprinşi cu traiul bun. Se poate ca unul cu mulţi copii să înfrunte la început mari greutăţi, dar Dumnezeu nu-l va lăsa”. (Paisie Aghioritul, Viaţa de familie, Editura Evanghelismos - 2003);

Copy © 2016 Capela Maternitatii Cuza-Voda Iasi